Tânăr găsit mort în bazinul de înot din Bacău

Tânăr găsit mort în bazinul de înot din Bacău
Publicat: 19/06/2012, 11:17
Actualizat: 19/06/2012, 11:17

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost găsit mort, luni seară, în bazinul de înot din municipiul Bacău, de către un instructor care avea cursuri de inițiere cu o grupă de copii într-un alt bazin din cadrul aceluiași complex, Poliția declanșând o anchetă în acest caz.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, trupul neînsuflețit al tânărului a fost observat de către un instructor în bazinul de agrement, după ce tânărul fusese dat dispărut de către doi prieteni cu care venise la înot. Cu puțin timp înainte, cei trei tineri fuseseră dați afară de către un instructor din bazinul de sărituri destinat doar înotătorilor profesioniști.

Ulterior, tânărul de 20 de ani s-a despărțit de prietenii lui, după care a fost găsit în bazinul de agrement.

„Trupul tânărului a fost scos din apă de către instructorul care avea cursuri de inițiere cu o grupă de copii într-un bazin din incinta aceluiași complex. S-a solicitat intervenția unei ambulanțe și până la sosirea echipajului medical i-a fost acordat primul-ajutor de către instructorul de înot care l-a găsit. Din păcate, toate aceste manevre, inclusiv ale echipajului medical de pe ambulanță, au fost fără rezultat”, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, Narcisa Butnaru.

Cadavrul tânărului de 20 de ani a fost ridicat de Serviciul de Medicină Legală Bacău și transportat la morgă pentru necropsie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România: "Acest lucru să nu se...
Scandalul Coldea, văzut de Traian Băsescu: Un infractor pensionar
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ceaușescu și cocoșii de munte. „Cine îl putea opri să nu comită şi această faptă...
×